miercuri, 22 februarie 2017

DESPRE MINE - Adina P. Gheorghe




Adina P. Gheorghe

Bine ai venit pe această pagină prin intermediul căreia doresc să mă prezint.

Ce studii am
Universitatea Politehnică Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială
Curs de masaj, acreditat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Curs de Managementul Activ al Stresului folosind Programele Oficiale de Tehnica Radiantă® Gradele 1 și 2, organizat de R-OM-SERV SRL, instructor Dumitru Lazia
Curs de Formator, acreditat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul Educației Naționale
Curs de Consilier pentru dezvoltare personală, acreditat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice

Ce experiență am în domeniul dezvoltării personale
2010 - 2016 - Am participat activ în cadrul AEF Venus la organizarea mai multor activități de dezvoltare personală și spirituală dedicate în principal femeilor. Începând din 2012 am publicat articole pe site-ul AEF Venus, iar din 2013 mi-am început activitatea ca trainer.

Cu ce mă ocup în prezent
În 2016 am înființat Cunoaștere De Sine și organizez workshopuri de dezvoltare personală și spirituală.
Sunt consilier pentru dezvoltare personală.
Public articole pe blogul Celebrarea feminității (adinagheorghe.blogspot.ro).
În curând voi face activ site-ul cunoasteredesine.ro pe care voi publica articole și îmi voi prezenta activitatea ca trainer și consilier pentru dezvoltare personală.
● Activez în continuare ca voluntar în cadrul AEF Venus.

Ce m-a determinat să lucrez în domeniul dezvoltării personale
Pasiunea pentru cunoaștere și credința că pot să mă îmbogățesc lăuntric, ca ființă umană și ca femeie, m-au făcut să mă îndrept către acest domeniu atât de vast și fascinant. Rezultatele pe care le-am obținut, modul în care mi s-a transformat viața m-au determinat să împărtășesc și altora experiența mea. Totodată această activitate îmi deschide noi și noi orizonturi, îmi dă posibilitatea să mă dezvolt continuu și să intru în contact cu oameni care au aspirații similare.

Contact
Telefon: 0732 042 550
                 celebrareafeminitatii.ro






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu