joi, 16 februarie 2017

Acceptarea - o artă a vieții



de Adina Gheorghe
Acceptarea - o arta a vietii


Ce este acceptarea?
Se petrec uneori în viața noastră situații care ne nemulțumesc, care ne revoltă sau ne produc suferință. Avem oare vreo alternativă în fața acestor situații?

Da, avem. Nu putem da timpul înapoi. Nu putem anula o situație care s-a produs deja. Dar putem alege cum să reacționăm față de ea. Acceptarea este o artă a vieții care ne ajută să rămânem calmi, echilibrați și detașați față de evenimentele din viața noastră. Ne ajută să ne conservăm energia și să fim mai rezistenți la stres. Ne ajută să transformăm situațiile din viața noastră în lecții de viață.

Acceptarea înseamnă să spui DA la ceea ce există, la ceea ce s-a petrecut deja și este un fapt. Nu înseamnă să consideri ca fiind bun ceea ce este rău, ci doar să accepți că există, că o anumită situație avut loc, că este un fapt concret.

Acceptarea nu înseamnă pasivitate
Acceptarea nu înseamnă renunțare la acțiune. Ci acceptarea ne dă o perspectivă mai bună asupra situației, ca și cum am privi de sus și am vedea mai bine ansamblul. Această perspectivă e un aliat important pentru a reuși în orice circumstanță.

Uneori reacționăm la situații din viața noastră sub impulsul emoțiilor de moment și apoi, când ne liniștim, regretăm că am făcut aceasta. Ne dăm seama că nu a fost cea mai înțeleaptă atitudine. Chiar uneori agravăm situația din cauza unor reacții emoționale necontrolate. Învățând arta acceptării dobândim un mai bun echilibru emoțional.

Acceptarea ne dă posibilitatea să acționăm mai înțelept și mai eficient, cu rezultate mai bune pe termen lung. Ea este primul pas dintr-o strategie de acțiune lucidă și înțeleaptă.

Atunci când acceptăm o situație suntem în realitate mai atenți la ea decât atunci când o dosim într-un sertăraș al minții noastre crezând că în felul acesta va dispărea. Fiind mai atenți la ea, o valorificăm mult mai mult ca lecție de viață. Învățăm din ea mult mai mult decât atunci când ne revoltăm pentru ceea ce s-a petrecut în viața noastră sau decât atunci când ne facem că nu vedem, ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic.

Tehnica acceptării
Acceptarea nu este doar un concept, ci o artă a vieții care se deprinde prin exercițiu constant și conștient. De aceea îți propun o tehnică de acceptare foarte simplă și eficientă. Iată cum se realizează:

1.Așează-te confortabil pe un scaun sau fotoliu. Este foarte bine să păstrezi trunchiul vertical, cu coloana dreaptă, cu capul în prelungirea coloanei.
2. Închide ochii.
3. Respiră adânc de câteva ori, ca și atunci când te pregătești să faci un mare salt și îți aduni toate puterile.
4. Apoi rămâi câteva clipe liniştită, până când simți că respirația ta este regulată și foarte liniștită.
5. Evocă situația pe care vrei să o accepți. Privește-o ca și cum ai fi spectatorul unui film, al propriului tău film al vieții.
6. Acceptă respectiva situație ca pe un fapt. Nu o eticheta nici ca fiind bună, nici ca fiind rea. Doar accept-o că ea s-a produs sau că ea există în prezent în viața ta.
7. Conştientizează impactul pe care l-a avut această contemplare detașată asupra ta, asupra echilibrului tău emoțional și asupra stimei de sine.
8. Mulțumește-i lui Dumnezeu pentru această situație care te-a ajutat să înveți o lecție de viață.

Relatarea unei femei care a aplicat exercițiul acceptării
„Când am realizat prima dată exercițiul acceptării eram după o recentă încheiere a unei relații de cuplu și eram afectată de această despărțire.

Nu reușeam să accept că relația s-a încheiat, că bărbatul pe care eu încă îl iubeam foarte mult nu mă mai iubește, că nu a vrut să facă nimic pentru regenerarea relației noastre și că sunt singură. Aveam senzația că toată lumea mă judecă pentru faptul că la 40 de ani sunt singură, că nu am iubit, că această situație este o dovadă că nu am prea multă valoare ca femeie.

Aflând tehnica acceptării, m-am hotărât să o aplic. M-am așezat pe un scaun, am închis ochii, am tras adânc aer în piept și am privit situația în față: eram singură, iubitul mă părăsise. Nu judecam în nici un fel această situație și nici pe mine prin prisma ei. Doar o acceptam.

Spre surprinderea mea am început să simt în scurt timp o pace lăuntrică ce îmi hrănea sufletul. Apoi m-am văzut pe mine într-o lumină nouă: frumoasă, radioasă, fascinantă, valoroasă prin mine însămi, prin ceea ce sunt chiar în acest moment, așa cum sunt.

Am simțit atunci că mă iubesc foarte mult pe mine însămi (fără nici un fel de vanitate) și că dacă o să reușesc să păstrez starea aceasta o să fiu mereu fericită indiferent ce o să se petreacă în viața mea.” (A.P.)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu